which way?

In adevăr, omul dobândește o altfel de cunoaștere prin experiență. Participă, pur și simplu cu tot ceea ce este el. Am ajuns și eu, fără a fi prea ocolit, să întrevăd, viața în 2 linii mari, generale, ce îmi sunt puse în față. Ceea ce fac eu de obicei, atunci când mă aflu în fața a două alternative, este fie să le testez și să o găsesc pe cea mai bună, fie ulterior testării, să fac un fel de alternativă hibridă, cu conținut mixt, în mare, părți ale celor două alternative.
Iată-mă, cu două stiluri de viață, dacă aș putea să le denumesc așa, pe cărarea mea bifurcată.
Cum e să cauți să fii un om, după Voia și implicit inima lui Dumnezeu, dar cu mintea și inima deschise, fără să te adâncești în negura grijilor, și problemelor acestor sociatăți în care trăim. Și cum e să fii un om integru, altruist, un om de treabă cu toți cei din jur, parcă concentrat asupra problemelor și grijilor ce-ți vin în fiecare dimineață la ușă și nu-ți dau răgaz și alternative.
Până la urmă sub o formă sau alta nu vei deveni decât un ipocrit.Două fețe, confuzie și te vei găsi un pic dărâmat. Vei alerga incotr-o-ți apucă picioarele și vei sfârși pe banca de rezervă a Automatiștilor, acolo unde toți jucătorii stau pe banca de rezervă.
Nici măcar o sinteză aprofundată asupra problemelor ce le-am ridicat nu vor reuși să le rezolve, ci mai mult să le adâncească.
Căutăm esența noastră și menirea programării și existenței noastre, pe băncile școlii, în birourile de muncă, în sălile de sport în care ne petrecem timpul și cu ochii adânciți în virtualul imaginilor care ne-au prins așa de subtil. Am ajuns chiar și-n biserică să ne poticnim ... până la urmă, ne sinucidem și apoi întrebăm pe Dumnezeu ce să facem să trăim.
În această viață grea cheia greutăților este echilibrul. Nu o formulă matematică, sau de fizică, nici cuvinte înțelepte din popor, ci „nebunia” crucii lui Isus Hristos și a salvării Sale ce ne-a adus har și a scos, pe cei ce au vrut și au plătit prețul, de sub robia acestui sistem, al păcatului și a tot ceea ce nu este vrednic de crezare și de cinste și ne-a trecut linia de sosire, dincolo de munte, undeva la mare, lângă ultima suflare a morții și prima suflare a vieții veșnice.
Și viața veșnică e-n Dumnezeu!

cum e viata?

cum ar fi viata fara greutati .. ? meditatie unitara, momentana, acompaniata de muzica in aceste cilpe in care caut parca cu disperare fata lui Dumnezeu, exprimare arbitrara asupra anumitor lucruri. cautand pacea ce parca am pierdut-o printre mormane de sentimente ravasite, si un dezastru monstruos in camara inimii mele. normal in sufragerie am facut curat dar camara ce depoziteaza gloria Sa, este ravasita de impunerea firii. tradatorul meu de baza. nu sunt, un bun critic literar, nici matematician, nici fizician, cu toate ca este cea mai logica materie, nici un teolog, eu sunt o alta fiinta, bineinteles, din dragostea lui Dumnezeu nascut, si din nou, dar totusi imi place critica literara, matematica, problemele teologice, si fizica. cu toate astea cu cat vrem sa cautam ceva in ele, parca de fapt ajungem sa nu cunoastem mai mult ceea ce trebuie, ceea ce este esential, si mai ales pe Dumnezeu, ci ajungem sa cunoastem mai mult atribute ale Sale, dar nu pe El in esenta ... cum ar fi viata fara ... ? fara tot ce este, viata nu ar mai fi. asta e viata. pana in maduva oaselor, pana la ultimul strigat de pe campul de batalie, pana cand nu mai putem alerga, pana cand totul este la ultima suflare. si ultima suflare este Dumnezeu!